Desert briose Red Velvet de Craciun

Reteta culinara din categoria Dulciuri. Cum sa faci Desert briose Red Velvet de Craciun

Timp de preparare 90 minute

Sursa reteta Bucataras.ro

Instructiuni de preparare Desert briose Red Velvet de Craciun

 

Am vrut să-i răsfăț pe ai mei, de Crăciun, cu niște brioșe red velvet. Și pentru că trebuia să le îmbrac în haine de sărbătoare, le-am scufundat în sirop cu portocală și rodie și le-am decorat cu frișcă, mascarpone, sticksuri de ciocolată cu mentă și semințe de rodie. Au ieșit așa de bune! "Retete festive de iarna"

 

INGREDIENTE
Blat: 4 ouă L, Un praf de sare, 5 ml îndulcitor, 85 ml ulei, 65 g iaurt, Sucul de la o jumătate de rodie (40 ml), 5 g (1 linguriță) oțet, 5 g (1 linguriță) cacao, Un vârf de cuțit colorant alimentar gel Wilton Christmas Red, 5 g (1 linguriță) praf de copt, 150 g făină albă, Sirop: Sucul de la o portocală (75 ml), Sucul de la o jumătate de rodie (40 ml), 400 ml apă, 2 lingurițe coajă de portocală ținută în zahăr la borcan, Semințe de rodie, Decor: 250 g cremă mascarpone, 200 ml frișcă lichidă, 3 ml (1/2 linguriță) apă de flori de trandafir, semințe de rodie, sticksuri de ciocolată cu mentă, frunzulițe de rozmarin

Blatul:

Bați cu mixerul albușurile cu sarea și îndulcitorul. Când spuma capătă consistență, adaugi pe rând oțetul, apoi și gălbenușurile, uleiul, iaurtul și sucul de la rodie, amestecând după fiecare. Adaugi cacaoa și colorantul. Oțetul și cacaoa au rolul de a intensifica culoarea. La final, adaugi și făina și praful de copt și omogenizezi.

Torni compoziția în două tăvi pentru brioșe. Vei obține 12 brioșe. Dai tăvile la cuptor (dacă folosesști tăvi mici, încap amândouă în cuptor) la foc mediu aprox 18 minute.

Le lași la răcit, apoi le scoți din hârtiuțe.

Siropul:

Fierbi apa împreună cu sucul de portocală, coaja de portocală, sucul și semințele de rodie aprox 5 minute, la foc mic, într-un ibric mai mare (pentru că atunci când fierbe, se umflă). Lași la răcit.

Montare și decor:

Strecori siropul într-un bol și apoi scufunzi brioșele câteva secunde în sirop.

Bați frișca lichidă, dar nu mult, ci mai moale, apoi încorporezi mascarponele și o jumătate de linguriță de apă de flori de trandafir, pentru o aromă florală delicată.

Ornezi brioșele cu crema albă obținută și decorezi cu semințe de rodie, frunzulițe de rozmarin și sticksuri de ciocolată.

Poftă Bună!

Dacă v-a plăcut reţeta mea, o puteţi găsi şi pe blogul meu:

https://ancutsa-cuisine.blogspot.com/2020/12/briose-red-velvet-de-craciun.html

Ingrediente Desert briose Red Velvet de Craciun

Blat:

4 ouă L,

Un praf de sare,

5 ml îndulcitor,

85 ml ulei,

65 g iaurt,

Sucul de la o jumătate de rodie (40 ml),

5 g (1 linguriță) oțet,

5 g (1 linguriță) cacao,

Un vârf de cuțit colorant alimentar gel Wilton Christmas Red,

5 g (1 linguriță) praf de copt,

150 g făină albă,

Sirop:

Sucul de la o portocală (75 ml),

Sucul de la o jumătate de rodie (40 ml),

400 ml apă,

2 lingurițe coajă de portocală ținută în zahăr la borcan,

Semințe de rodie,

Decor:

250 g cremă mascarpone,

200 ml frișcă lichidă,

3 ml (1/2 linguriță) apă de flori de trandafir,

semințe de rodie,

sticksuri de ciocolată cu mentă,

frunzulițe de rozmarin

Categorii