Dulceata din flori de salcam

Reteta culinara Dulceata din flori de salcam din categoria Dulceata / Gem. Cum sa faci Dulceata din flori de salcam

Timp de preparare 120 minute

Sursa reteta Bucataras.ro

Instructiuni de preparare Dulceata din flori de salcam

 

De data asta nu am mai ratat florile de salcam, mereu ziceam anul asta fac si eu dulceata din flori de salcam si mereu ratam sezonul, noroc cu pandemia asta si cu autoexilul ''la mosie''.... 

 

INGREDIENTE
500 g flori de salcam 1 litru apa 1 kg zahar 1 lamaie potrivita ca marime

Mi-am luat frumos cosuletul, o grebla, niste manusi si am plecat prin jungla gradinii, la cules de flori de salcam. Manusile sa nu ma intep, grebla sa pot sa trag crengile la nivelul meu, sa pot culege cu usurinta florile, iar cosuletul sa-l umplu cu minunatele flori mirositoare. Vorba lui Tudor Gheorghe '' Au inebunit salcamii, de atata primavara....."

Dupa ce am cules florile le-am curatat , tinand de un capat si tragand usor pana pica florile. Le-am cantarit, apoi le-am spalat in 2-3 ape si le-am pus sa se scurga intr-o strecuratoare. Apa ,zaharul si lamaia taiata in 4 le-am pus la fiert la foc potrivit, dupa ce a inceput sa clocoteasca am redus focul la minim.Am lasat sa fiarba pana ce siropul a inceput sa se lege, apoi am adaugat florile scurse de apa, am lasat sa fiarba pana ce florile isi schimba culoarea si dulceata este legata. Nu trebuiesc fierte mult florile, ele trebuie sa se pastreze pe cat posibil intregi, oricum ele sunt comestibile, se mananca si asa crude. Dupa ce dulceata este legata suficient se toarna in borcanele bine spalate si sterilizate ( eu le spal bine si apoi incing cuptorul, sting focul si bag borcanele in cuptor sa se usuce ). Se capacesc bine, capacele sa fie noi de preferat sau bine spalate si sterilizate. Apoi se acopera cu o patura si se lasa la racit pana adoua zi, cand se depoziteaza in camara. Era sa uit, lamaia se poate lasa in dulceata dupa ce se taie marunt sau se scoate, eu am scos-o din cratita inainte sa pun dulceata in borcane. Cam asta este tot, sper ca n-am uitat nimic. O dulceata parfumata, aromata, care te inebuneste.

''Au înnebunit salcâmii

De atâta primăvară, Umblă despuiați prin ceruri Cu tot sufletu-n afară. Și l-au scos de dimineață Alb și încărcat de rouă Cu miresme tari de ceruri Smulse dintr-o taină nouă. Au înnebunit salcâmii Și cu boala lor odată S-a-ntâmplat ceva îmi pare Și cu lumea asta toată. Păsările aiurite Își scot sufletul din ele Pribegind de doruri multe, Călătoare printre stele. S-a-mbătat pădurea verde Nu mai e așa de calmă, Ține luna lunguiață Ca pe-o inimă în palmă. Nu-mi vezi sufletul cum iese În haotice cuvinte, Au înnebunit salcâmii Și tu vrei să fiu cuminte?''

Ingrediente Dulceata din flori de salcam

500 g flori de salcam

1 litru apa

1 kg zahar

1 lamaie potrivita ca marime

Categorii