Eco-dulciuri sau inspiraţie cu spumă de pe must

Povestea e cam aşa: fiul meu venea acasă şi a poftit must. Am găsit în piaţă struguri negri şi albi de masă şi i-am chinuit la storcător, după ce l-am chinuit pe soţul meu la ales boabele. Acest mod de a fabrica must a produs o spumă consistentă care nu a dispărut până a doua zi. drept pentru care am strâns-o cu o paletă cu găuri şi am tot privit-o cu reproş, pâna mi-a venit inspiraţia să o folosesc(e doar o drojdie naturală!). Zis şi încercat. Faza I: O amestec bine, adaug 3 ouă şi făină ca pentru un aluat de clătite. Fac 4 clătite, dar îmi pierd răbdarea că era prea pufos aluatul şi se întorceau greu. Faza II: Pun câte o lingură cu aluat în cratiţă cu ulei şi ies nişte plăcintuţe urâte la aspect, dar delicioase! Faza III: Mă cam satur de copt şi trec la chec. Mai pun nişte ulei, aveam şi unt cât o nucă, apoi adaug nişte bicarbonat de sodiu şi făină cât să iese un aluat mai gros, dar moale, pe care să-l pot întinde în tavă cu lingura. Arunc şi un pumn de stafide să-i dau personalitate! Ung tava cu ulei, aplatizez aluatul şi-l coc. Îl las la răcit. Faza IV: Fac o glazură la rece. Dau zahărul prin râşniţa electrică de cafea(în 4 ture), amestec bine cu cacaua să nu fie cocoloaşe. Adaug 1 lingură de ulei, 1 linguriţă de oţet şi 4 linguri de apă clocotită.Întind rapid peste chec şi gata! De subliniat că, în afară de glazură, nu am mai pus zahăr, că mustul, adică spuma, era dulce. A avut o aromă asemănătoare cu a nucii, dar toţi beneficiarii au fost mulţumiţi. Lângă o cafea, un lapte, un ceai... Nimic nu se aruncă, totul se transformă!