Praline cu mango confiate si ienibahar

Timp de preparare o ora si 45 minute

Dificultate Medie

Sursa reteta Gustos.ro

Instructiuni de preparare Praline cu mango confiate si ienibahar

Ciocolata cu aroma de cafea impreuna cu ciocolata cu lapte, se rup bucatele si se pun intr-un bol la bain-marie la care se adauga 1 lingurita de ulei de masline, avand grija ca apa care intre timp clocoteste, sa nu atinga bolul. Reteta originala cere 30 grame de unt la 300 grame ciocolata topita, insa eu am optat pentru ulei pentru a da luciu. Oricum si untul este un ingredient optional. Se amesteca continuu cu o spatula de silicon pana se topeste ciocolata, si pe urma conform instructiunilor, am pus-o la congelator pentru cateva minute, dupa care inapoi pe aburi pana se topeste iar. Pana sta ciocolata la congelator, se pregateste ganache-ul astfel: ciocolata alba se rupe bucati si se topeste la baine-marie. Se adauga frisca lichida si se amesteca pana se topeste ciocolata. Mango confiate se lasa in lichior pana se pregatesc toate cele de mai sus. Apoi se scurg de lichior, se arunca in ciocolata si se amesteca pana la perfecta omogenizare. Puteti pastra si lichiorul daca va place. Am gasit mango confiate de sarbatori si am tot folosit-o deja in doua ture de panettone, la cereale si acum la praline si inca tot mai am. Noroc ca expira doar in mai, pana atunci ii mai gasesc vreo utilitate, cu siguranta. Pregatiti formele si puneti in fiecare patratel sau inimioara, cate un praf de ienibahar, obtinut prin macinarea boabelor intregi cu rasnita. Se toarna in forma mai intai ciocolata neagra sau cea cu lapte depinde ce alegeti, apoi o lingurita de ganache si la final acoperiti iar cu ciocolata neagra si introduceti la congelator din nou pentru 15 minute. Cat timp umpleti formele, tineti ciocolata pe aburi ca sa nu se intareasca pana se finalizeaza procedura de umplere. Se ia din congelator, se scot din forme si se pun in hartiute speciale pentru praline. Se servesc in gasca cu fetele la un pahar de vin rosu si multa voie buna.

Ingrediente Praline cu mango confiate si ienibahar

- 100 grame ciocolata neagra 70% cu aroma de cafea

- 100 grame cicolata cu lapte

- 100 grame ciocolata alba

- 1 lingurita ulei de masline

- 4 linguri frisca lichida

- 25 grame mango confiate

- 10 grame ienibahar macinat

- lichior Cointreau

- forma de praline din silicon.

Categorii