Mazare pentru iarna ( in saramura)

Reteta culinara Mazare pentru iarna (in saramura) din categoria Conserve. Cum sa faci Mazare pentru iarna ( in saramura)

Timp de preparare 120 minute

Sursa reteta Bucataras.ro

Instructiuni de preparare Mazare pentru iarna ( in saramura)

 

Am reusit sa culeg mazarea, asa printre picaturi, e buna si ploaia asta, dar deja se intrece cu gluma....M-am inspirat de la Merisor , pana acum puneam mazarea fiarta la congelator, anul asta am vrut sa o pun in borcane si asa am si facut. Am avut ajutor de nadejde, eu am adunat-o din gradina cu tot cu radacina iar Vali a avut treaba serioasa, sa culeaga pastaile de pe vrej, apoi sa le desfaca.

 

INGREDIENTE
3,400 kg boabe de mazare 2,300 l apa 2 linguri mai pline cu sare grunjoasa borcane de 800 g

Daca ai gradina, pui si niste mazare, asa sa fie ca nu se stie. O culegi, o desfaci si apoi te apuci sa o conservi.Boabele de mazare se pun in strecuratoare si se spala sub jet de apa, apoi se scurg de apa. Se pune la fiert apa, cand incepe sa fiarba se adauga sarea, se amesteca sa se topeasca si se asteapta sa atinga iar punctul de fierbere. Se adauga mazarea si se fierbe cca 15 min, se inlatura spuma formata.Boabele de mazare trebuie sa fie patrunse dar nu foarte inmuiate. Cat timp fierbe mazarea sterilizam borcanele, le spalam si apoi le bagam in cuptorul bine incins ( focul stins dupa ce am incins bine cuptorul), le lasam sa se usuce. Apoi le scoatem si asa fierbinti le umplem cu mazarea fiarta, apoi adaugam apa in care au fiert, pana la nivelul unde incepe filetul borcanului. Se capacesc si se aseaza intr-o cratita incapatoare, pe fundul cratitei se aseza prosoape de bucatarie, apoi se aseza borcanele, se pune cratita pe foc si umplem cu apa pana raman doua degete pana la capac. Se lasa la fiert cca 7 min de cand incepe sa fiarba apa. Se stinge focul si se lasa pana a doua zi sa se raceasca, apoi se depoziteaza in beci sau camara, dupa caz.

Ingrediente Mazare pentru iarna ( in saramura)

3,400 kg boabe de mazare

2,300 l apa

2 linguri mai pline cu sare grunjoasa

borcane de 800 g

Categorii