Tort cu crema de lapte si ciocolata

Timp de preparare o ora

Dificultate Redusa

Sursa reteta Gustos.ro

Instructiuni de preparare Tort cu crema de lapte si ciocolata

Incepem cu crema de ciocolata deoarece trebuie sa stea la rece. Punem toate ingredientele intr-un vas cu fund dublu la foc mic, amestecam pana se topesc toate si dam la frigider. Pentru blat, vom incalzi apa si o turnam treptat peste cacao amestecand sa nu formeze cocoloase. Separam albusurile de galbenusuri, albusurile le batem spuma tare cu un praf de sare, iar cand incepe sa devina tare adaugam jumatate din cantitatea de zahar. Punem deoparte si mixam galbenusurile cu restul de zahar pana se deschide la culoare si isi mareste volumul, adaugam treptat uleiul, apoi incorporam amestecul cu cacao (usor racit). Adaugam treptat faina amestecata cu praful de copt, dupa care cu ajutorul unei spatule incorporam spuma de albusuri. Turnam compozitia intr-o forma rotunda (27 cm) tapetata in prealabil cu hartie de copt si dam la cuptorul preincalzit (180 grade) circa 40-45 minute. Pana blatul este la cuptor ne vom ocupa de crema de lapte. In 100 ml lapte rece dizolvam amidonul si zaharul, iar restul de lapte il punem la fiert, in care adaugam ciocolata alba rupta cubulete. Amestecam din cand in cand pentru a se omogeniza ciocolata cu laptele. Cand incepe sa fiarba scoatem 2-3 linguri din lapte si amestecam cu amidonul, apoi turnam in fir subtire peste laptele de pe foc si amestecam continuu pana se ingroasa. Acoperim suprafata cremei cu o folie alimentara pentru a nu face pielita si lasam sa se raceasca complet. Untul moale il mixam cateva minute cu zaharul farin si adaugam treptat din crema de lapte racita continuand sa amestecam la viteza mica. Vom obtine o crema fina si pufoasa. Scoatem din frigider amestecul cu ciocolata si mixam la viteza maxima pana obtinem o spuma cremoasa (gen ganache). Blatul racit il taiem in 2 parti uniforme (nu ca mine :P ) si incepem sa asamblam tortul astfel: blat, crema de lapte, crema de ciocolata, blat, crema de lapte, crema de ciocolata, iar deasupra ornam dupa preferinta.

Ingrediente Tort cu crema de lapte si ciocolata

Ingrediante blat:

- 3 linguri cacao

- 135 ml apa clocotita

- 4 oua

- 220 gr zahar

- 90 ml ulei

- 210 gr faina

- 1 praf de copt

Ingrediente crema de lapte:

- 670 ml lapte

- 70 gr amidon

- 2 1/2 linguri zahar

- 100 gr ciocolata alba

- 170 gr unt

- 100 gr zahar farin

Ingrediente crema de ciocolata:

- 140 gr ciocolata (cu lapte+amaruie)

- 3 linguri lapte

- 1 lingura zahar

- 100 gr unt

Categorii