Instructiuni de preparare
Tortulet acrisor cu gris si bezea
Se prepara 2 blaturi astfel: se amesteca grisul cu apa si zaharul si se lasa 2 ore sa se umfle grisul. Eu am copt 2 blaturi odata, avand 2 forme egale. Dupa 2 ore, se mixeaza cu uleiul, se adauga ciocolata topita la bain marie, esenta si se incorporeaza la sfarsit, faina amestecata cu lingurita de praf de copt. Se asaza foaie pentru copt in forma, se toarna aluatul si se da la copt, 5 minute la foc iute, apoi se mai lasa cca. 25 minute la foc potrivit. Se scoate din forma, se lasa sa se racoreasca un pic si dezlipim hartia cat este cald, pentru ca blatul rece devine foarte sfaramicios. Se prepara blatul din bezea astfel: se mixeaza albusurile cu un praf de sare, apoi cu zaharul pana se ingroasa. Adaugam otetul si esenta si la sfarsit, amidonul. Se coace in aceeasi forma de tort, pe hartie de copt, cu usa cuptorului intredeschisa. Se scoate blatul usor rumenit, cald, de pe hartie. Se prepara crema asftfel: se fierbe laptele cu zaharul, coaja rasa de lamaie si grisul pana devine o pasta groasa pe care o amestecam in continuu, cu o lingura, sa nu se faca cocoloase. Se ia de pe foc si adaugam untul cate un pic, cat este inca fierbinte grisul si la sfarsit, se adauga sucul, cate un pic, pana il incorporam tot in crema. Se asaza primul blat pe platou, se toarna crema calduta, putem sa presaram bucati de capsuni, se asaza deasupra cel de-al 2 lea blat, se preseaza un pic cu degetele, apoi adaugam crema ramasa si fixam blatul de bezea deasupra. Decoram deasupra cu jumatati de capsuni trase in ciocolata!! Se da la rece 30 minute, apoi se poate felia. Blatul este moale si sfaramicios si se inmoaie foarte bine de la crema de lamaie, nu mai necesita insiropare. Pofta buna!