Aperitiv placinta cu branza sarata si marar
Reteta culinara din categoria Aperitive / Garnituri. Specific Romania. Cum sa faci Aperitiv placinta cu branza sarata si marar
Timp de preparare 90 minute
Sursa reteta Bucataras.ro
Instructiuni de preparare Aperitiv placinta cu branza sarata si marar
Am făcut în urmă cu vreo câteva zile o plăcintă pe gustul meu: cu brânză sărată și cu mult mărar (condimentul natural care mie mi se pare cel mai bun, alături de oregano, pătrunjel și leuștean). Când a fost gata, am porționat-o triunghiular și am savurat-o, mai întâi caldă și apoi rece. La fel de bună, în orice stare. O bunătate de plăcintă!
INGREDIENTE
Pentru aluat, se pune făina, amestecată cu sarea în vasul pentru frământat și se face o adâncitură în mijloc, în care se pune: drojdia mărunțită, zahărul tos și oul.
Se amestecă mai întâi ingredientele din mijlocul vasului și se adaugă puțin lapte cald. Când zahărul s-a dizolvat complet, se începe încorporarea făinii, puțin câte puțin, odată cu adăugarea treptată a laptelui cald.
La urmă se adaugă uleiul, puțin câte puțin și se frământă aluatul, până ce devine elastic și uniform. Se acoperă aluatul cu un șervet curat și se lasă la dospit, cel puțin 30 de minute, într-un loc călduros, ferit de curenții de aer rece.
Cât timp dospește aluatul, se pregătește umplutura. Se răzuiește telemeaua (scursă bine) pe răzătoarea fină și se adaugă: două ouă, zahărul și mărarul (spălat, zvântat și tăiat fin în prealabil). Se omogenizează umplutura și se lasă în așteptare, până ce este gata aluatul.
Când aluatul a crescut, se răstoarnă pe planșeta înfăinată și se mai frământă puțin, pentru eliberarea aerului. Se întinde o foaie dreptunghiulară, cam de 5-6 mm grosime. Se întinde uniform umplutura pe foaie, exceptând marginile de câte 1 cm de jur împrejur.
Se rulează foaia, cu umplutura la interior, se lipesc capetele și se pune plăcinta, sub formă de melc, într-o tavă unsă în prealabil cu ulei.
Se mixează un ou și se unge cu el plăcinta, după care se presară cașcavalul răzuit fin.
Se dă tava la cuptor, la temperatură medie. Când plăcinta este frumos rumenită și bine pătrunsă (verificați cu o scobitoare, dacă doriți) se scoate tava din cuptor. După ce se mai răcorește puțin, plăcinta se poate scoate și se pune pe un platou. Se porționează când s-a mai răcorit puțin.
Este foarte bună atât caldă (nu fierbinte, aluatul fierbinte fiind foarte periculos pentru stomac!) cât și rece, sau reîncălzită la cuptorul cu microunde.
Ingrediente Aperitiv placinta cu branza sarata si marar
Pentru aluat:
300 grame de făină albă
10 grame de drojdie proaspătă
1-2 lingurițe de zahăr tos
1/2 linguriță de sare extrafină
1 ou
150 ml de lapte
40 ml de ulei de floarea soarelui
Pentru umplutură:
200 grame de telemea de vaci
2 ouă
1-2 legături de mărar
1-2 lingurițe de zahăr tos
Pentru decor:
1 ou pentru uns
cașcaval răzuit