Branza topita de casa
Mult mai sanatoasa decat branza topita din comert dar si gustoasa tare. Are o consistenta usor elastica si perfect tartinabila.
Instructiuni de preparare Branza topita de casa
Branza de vaci se lasa la scurs intr-o strecuratoare sa lase cat se poate de mult din zer. Apoi se pune intr-un castron, se adauga 2 lingurite de sare si 2 lingurite de bicarbonat si se amesteca bine.
Se pune castronul la frigider pentru 2 ore cel putin. Dupa ce a stat branza la rece, se pune pe foc o cratita cu apa si cand fierbe apa se pune deasupra alta cratita pentru a crea un efect de bain-marie. In cratita de deasupra se pune untul sa se topeasca si cand untul este topit se adauga si branza.
Toata compozitia se amesteca si se tine pe foc (amestecand continuu) vreo 10-15 minute pana ajunge la consistenta unei smantani subtire. Se toarna apoi compozitia fierbinte in niste castroane sau caserole si dupa ce se racoreste putin se baga la frigider sa se intareasca. daca vreti sa nu faca crusta trebuie ca recipientele sa fie acoperite cu ceva (capac, folie alimentara).
Pentru un gust mai special, cu 1 minut inainte sa opriti focul puteti adauga boia de ardei, sau chimen, sau marar uscat…totul dupa gust.
Ingrediente Branza topita de casa
1 kg de branza de vaci
25 g unt (adica 1/4 pachet de unt)
2 lingurite de sare si
2 lingurite de bicarbonat.