Burger de casa
Reteta culinara Burger de casa din categoria Mancare copii. Specific Romania. Cum sa faci Burger de casa
Timp de preparare 60 minute
Sursa reteta Bucataras.ro
Instructiuni de preparare Burger de casa
Îmi aduc aminte de parcă a fost ieri… copiii erau mici, iar reclamele la fast food gen hot dogs sau hamburger, de la McDonald's, erau o mare provocare deoarece nu existau restaurante decât în marile orașe. Copiilor le plăcea să mănânce hot dogs sau hamburger, așa că eram nevoit să improvizez. Ketchup, făceam din suc de roșii (sau pastă de roșii diluată cu puțină apă), sare, piper, boia de ardei dulce, zahăr și eventual oțet balsamic și usturoi. Mai trebuia o maioneză rapidă și cam asta era tot. Prefer maioneză și ketchup făcute în casă, chiar dacă acuma se găsesc de gata, în magazine! O să vă împărtășesc, în cele ce urmează, rețeta de hamburger exact așa cum o făceam, cu posibilitățile de la acea vreme.
INGREDIENTE
Pas 1. Carnea tocată o amestecăm cu o liguriță de ketchup, una de muştar, sare şi piper, după gust. Dacă nu avem ketchup, putem pune pastă sau suc de roșii. Formăm apoi burgerii, ca niște chiftele mai plate, cam de mărimea chiflelor în porțiunea secționată și groase de ~ 1 cm. Punem burgherii pe o farfurie, (cu hârtie de copt între ei, dacă sunt mai mulți, ca să nu se lipească!) în frigider la rece, chiar și o oră. Eu îi las la rece până ce pregătesc restul ingredientelor pentru burgeri.
Pas 2. Curățăm ceapa și o spălăm după care o tăiem rondele, presărăm puțină sare și piper şi stropim cu oţet de mere sau balsamic. Masăm ușor cu mâna și lăsăm să se marinează puțin ceapa (are suficient timp până ce prăjim burgerii!). Salata o spălăm bine și o scurgem de apă. Castraveții îi tăiem rondele, la fel și roșiile. Chiflele le tăiem în două, la rotund.
Pas 3. A sosit momentul să ne ocupăm de prăjit burgherii. Pentru asta putem folosi o tigaie gril sau un grătar electric. Încingem bine tigaia sau grilul electric. Mai întâi, pentru a testa și dacă tigaia este suficient de încinsă, se prăjesc puţin jumătăţile de chifle, doar pe partea secționată, după care se scot pe o farfurie. Punem apoi burgerii la făcut, cam 4-5 minute pe fiecare parte, până ce se rumenesc (dacă sunt mai groși, timpul de gătire poate fi ceva mai lung!). Când sunt gata punem deasupra o felie de cașcaval și lăsăm doar pînă ce se topește puțin, cel mult 1 minut. Scoatem burgherii pe o farfurie după care trecem la asamblarea sandwich-urilor.
Pas 4. Pe baza chiflei punem puțină maioneză, o frunză de salată verde, maioneză, un burger, maioneză, după care punem salată de ceapă, rondele de castraveții murați şi de roșii, maioneză, o frunză de salată verde iar deasupra punem capacul chiflei, uns în prealabil cu puţin ketchup pe interior. Dacă nu avem ketchup, putem să improvizăm, amestecând puțină pastă de roșii cu condimente de care ne place și eventual foarte puțin zahăr. Pentru ca acest „turnuleț” să nu se dărâme, folosim niște bețișoare din acelea pentru frigărui, cu care vom consolida „construcția”! Eu am avut niște bețișoare din plastic, speciale pentru așa ceva.
Servim burgherii așa simpli, dar neapărat calzi, sau cu cartofi prăjiți și o salată de roşii.
Poftă bună !
Preparare ketchup, de casă: Dacă nu avem ketchup, pregătim pe loc din: 1-2 linguri de suc de roșii, 1 linguriță zahăr, 1 linguriță oțet de mere sau balsamic și sare, piper, boia dulce, după gust. Le amestecăm bine și gata! Dacă vă place, puteți să puneți și 1-2 căței de usturoi, pisați!
Preparare maioneză, de casă: Facem o maioneză rapidă din: 1 ou întreg, 100-150 ml ulei, 1 linguriță muștar, foarte puțină sare și o linguriță de zeamă de lămâie. Punem toate ingredientele într-un pahar mai înalt (de sticlă sau plastic) și le mixăm, la viteză mare, până ce obținem consistența dorită. Maioneza este gata în câteva minute. Ingredientele pentru maioneză, trebuie să fie obligatoriu la temperatura camerei! Puteți folosi și un blender, dacă aveți.
Ingrediente Burger de casa
150-200 g carne tocată, ceva mai grasă, de porc+vită
sare, după gust
piper măcinat, după gust
boia de ardei dule, după gust (opțional)
1 linguriță ketchup dulce
1 linguriță muștar dulce
1 ceapă roşie, mai mică
1-2 lingurițe oțet de mere sau balsamic
2 felii de cascaval (de care preferaţi)
2 chifle pentru hamburger
1 pahar cu maioneză (de preferat făcută în casă)
1-2 castraveţi muraţi
1-2 roșii
4 frunze de salată verde
Pentru maioneză:
1 ou întreg
100-150 ml ulei
1 linguriță muștar dulce
sare, foarte puțină
1 linguriță zeamă de lămâie