Desert rulada cu crema de mascarpone si alune

Reteta culinara din categoria Prajituri. Specific Romania. Cum sa faci Desert rulada cu crema de mascarpone si alune

Timp de preparare 120 minute

Sursa reteta Bucataras.ro

Instructiuni de preparare Desert rulada cu crema de mascarpone si alune

 

Îmi plac mult ruladele, începând cu aspectul lor, dar fac mai rar, pentru că mă tem mereu că s-ar putea rupe foaia. Totuși, din când în când îmi mai fac curaj și prepar câte o ruladă. De această dată am umplut-o cu o cremă de mascarpone și frișcă, în care am adăugat alune rumenite și mărunțite. A fost o bunătate de ruladă...!

 

INGREDIENTE
Pentru foaie: 5 ouă 125 grame de zahăr tos 125 grame de făină albă 1-2 linguri de cacao 1 praf de sare extrafină 1 plic de zahăr vanilinat coaja răzuită de la o limetă Pentru cremă: 250 grame de mascarpone Pentru frișcă: 250 grame de smântână 1 praf de sare extrafină 100 grame de zahăr pudră 1 plic de zahăr vanilinat În plus: cireșe confiate 100 grame de alune rumenite și mărunțite Pentru decor: 30-40 grame de ciocolată albă ornamente decor

Pentru foaia de blat se separă albușurile de gălbenușuri și se mixează cu un praf de sare. Când încep să ia volum, se adaugă zahărul vanilinat și cel tos, puțin câte puțin, continuându-se mixarea.

Când zahărul s-a topit și albușurile au crescut ca pentru o bezea, se adaugă și gălbenușurile, unul câte unul, mixându-se întruna. Adăugați coaja răzuită de limetă și la urmă, făina albă ”în ploaie” și cacaua. Se omogenizează bine compoziția și apoi se toarnă într-o tavă de aragaz, în care în prealabil s-a pus hârtie de copt.

Se dă tava la cuptor la temperatură medie și când foaia este gata, se scoate, se răstoarnă pe un șervet de bumbac umed și se rulează cu aceasta.

Se lasă foaia în așteptare, ca să se răcească de tot și între timp se pregătește frișca. Se mixează smântâna cu sarea și apoi se adaugă treptat zahărul vanilinat și cel pudră. Se continuă mixarea, până ce frișca este bine legată. Atunci se dă la frigider pentru câteva minute.

Între timp se scoate crema mascarpone din cutie și se mixează puțin. Apoi se adaugă frișca, puțin câte puțin și se încorporează uniform și repede, ca să nu piardă din volum. După ce s-a omogenizat crema de mascarpone cu frișcă se adaugă alunele rumenite și mărunțite în prealabil.

Se desface cu grijă foaia de blat rulată, se întinde uniform crema de mascarpone și se pune un rând de cireșe confiate, la 3-4 cm de capătul blatului care se va rula, pentru ca acestea să rămână în mijloc. Se rulează foaia de blat unsă cu cremă, dar nu strâns și se dă la rece pentru câteva ore.

După acest interval de timp, se scoate rulada din frigider, se decorează cu ciocolată albă topită cu o lingură de ulei și apoi se presară ornamente. Când ciocolata se întărește, se dă din nou rulada la frigider pentru 2-3 ore, înainte de a fi porționată și servită.

Ingrediente Desert rulada cu crema de mascarpone si alune

Pentru foaie:

5 ouă

125 grame de zahăr tos

125 grame de făină albă

1-2 linguri de cacao

1 praf de sare extrafină

1 plic de zahăr vanilinat

coaja răzuită de la o limetă

Pentru cremă:

250 grame de mascarpone

Pentru frișcă:

250 grame de smântână

1 praf de sare extrafină

100 grame de zahăr pudră

1 plic de zahăr vanilinat

În plus:

cireșe confiate

100 grame de alune rumenite și mărunțite

Pentru decor:

30-40 grame de ciocolată albă

ornamente decor

Categorii