Fatteh-Vita adaptat

Timp de preparare o ora si 30 minute

Dificultate Medie

Sursa reteta Gustos.ro

Instructiuni de preparare Fatteh-Vita adaptat

Se fierbe orezul basmati conform metodei clasice pe care o găsiţi, de regulă scrisă pe fiecare pungă de orez. Carnea tocată se pune la rumenit într-un ceaun cu puţină apă, condimente tarhon, delikat, boia de ardei dulce şi se lasă la făcut cam 20 minute. Separat se zdrobeşte usturoiul şi se amestecă cu tahini şi iaurt. Într-un vas întins se stropeşte cu puţin ulei de măsline, apoi se rupe o pâine arabă mare în mai multe bucăţele. Pâinea trebuie să fi fost puţin rumenită în cuptor pentru a deveni crocantă, casantă. Se pune apoi peste aceasta puţin din zeama de carne, apoi orezul fiert, carnea făcută şi sosul de iaurt. Se nivelează bine şi se consumă imediat. Se poate reîncălzi şi la microunde pentru a doua zi.

Ingrediente Fatteh-Vita adaptat

200 gr orez basmati

2 linguri unt

350 gr carne de vită tocată

500 ml supă de carne

5 căţei de usturoi

3 linguri tahini

o pâine arabă mare

un borcan de iaurt mare

Categorii

Pilaf cu spanac - Rețeta simplă și gustoasă de post

Pilaf cu spanac - Rețeta simplă și gustoasă de post

Reteta culinara Pilaf cu spanac - Rețeta simplă și gustoasă de post din categoria Mancaruri de legum

Mancare cu vinete, dovlecei si chorizo - Reteta gustoasa si usoara

Mancare cu vinete, dovlecei si chorizo - Reteta gustoasa si usoara

Mancare cu vinete, dovlecei si chorizo - Reteta gustoasa si usoara - Cum se prepara aceasta Mancare

Mancare cu vinete, dovlecei si chorizo

Mancare cu vinete, dovlecei si chorizo

Reteta culinara Mancare cu vinete, dovlecei si chorizo din categoria Mancaruri cu carne. Specific Ro

Ciulama de ciuperci cu mărar - Rețeta simplă și gustoasă

Ciulama de ciuperci cu mărar - Rețeta simplă și gustoasă

Ciulama de ciuperci cu mărar - Rețeta simplă și gustoasă - Cum se prepara aceasta Ciulama de ciuperc

Ardei umpluți cu brânză, la cuptor - Rețeta simplă, rapidă și gustoasă

Ardei umpluți cu brânză, la cuptor - Rețeta simplă, rapidă și gustoasă

Reteta culinara Ardei umpluți cu brânză, la cuptor - Rețeta simplă, rapidă și gustoasă din categoria

Cartofi la cuptor cu ceapă caramelizată și feta - Rețeta delicioasă care te va cuceri

Cartofi la cuptor cu ceapă caramelizată și feta - Rețeta delicioasă care te va cuceri

Cartofi la cuptor cu ceapă caramelizată și feta - Rețeta delicioasă care te va cuceri - Cum se prepa

Dovlecei umpluți cu brânzeturi - Gustarea rapidă și delicioasă

Dovlecei umpluți cu brânzeturi - Gustarea rapidă și delicioasă

Dovlecei umpluți cu brânzeturi - Gustarea rapidă și delicioasă - Cum se prepara acesti Dovlecei umpl

Cartofi noi, cu usturoi și parmezan - Garnitura plină de savoare și aromă

Cartofi noi, cu usturoi și parmezan - Garnitura plină de savoare și aromă

Cartofi noi, cu usturoi și parmezan - Garnitură plină de savoare și aromă - Cum se prepara acesti Ca