Instructiuni de preparare
Gogosi cu gem, coapte in cuptor
Drojdia cu 100 ml lapte si putin zahar, se lasa la dospit, 10 minute. Faina o punem intr-un vas in care framantam aluatul, apoi adaugam sarea, coaja de lamaie,si incepem sa le mixam cu robotul, amestecand drojdia crescuta.Ouale le batem bine impreuna cu laptele , apoi le adaugam putin cate putin in compozitia din vas. Adaugam untul moale, la temperatura camerei, sau topit, cum preferati. Continuam sa mixam, sa se faca bule de aer. Aluatul va fi putin mai moale, nu va speriati, dati cu putina faina pe el, acoperiti-l si lasati-l la cald la dospit. In functie de faina si celelalte componente lasam la dospit pina cand aluatul isi dubleaza volumul , cam 30-60 de minute. Presaram faina pe masa de lucru si coca o intindem cam de 1,5 cm grosime. Cu o forma, data prin faina , taiem gogosii si ii punem pe masa la dospit inca vreo 20 min. Apoi ii punem in tava tapetata cu hartie de copt si pe 1/2 din gogosii rezultati punem o lingurita cu gem. Cealalta 1/2 de gogosi o punem peste gem , apasand putin pe margini sa se lipeasca. Ungem gogosii cu ou batut si dam tava la cuptor sa se coaca coca, la 160 de grade, cam 40 de minute, in functie de fiecare cuptor. Dupa ce gogosii s-au copt si racit putin, ii pudram cu zahar praf si se pot servi. Ne vom bucura de gustul unui desert clasic, pe care toata lumea il adora.Sunt la fel de pufoase ca cele prajite in ulei...dar mai sanatoase ! Pofta buna sa aveti !