Papanasi a la TataZmeu
Reteta culinara din categoria Mancare copii. Specific Romania. Cum sa faci Papanasi a la TataZmeu
Timp de preparare 60 minute
Sursa reteta Bucataras.ro
Instructiuni de preparare Papanasi a la TataZmeu
Papanașii prăjiți i-am descoperit când m-am relocat în Răgățime, undeva în 1992;) Eu știam doar de cei fierți ;) Túrógombóc! Găluște cu brânză fierte, apoi tăvălite prin pesmet încins ;) Am probat eu diverse rețete, cam fără succes, dar TataZmeu, după eșecurile mele, a găsit și preparat rețeta ideală, a la Oana ;) Zis și făcut, a dat drumul la butoane, eu am fost doar cu partea foto și editarea rețetei ;) Rețeta se cere repetată, că prea a fost gustoasă! ;) Iar când spui Papanasi, chiar si cei mai mofturosi copilasi nu rezista, asa ca aduc aceasta reteta, in categoria "meniu copii" ;)
Ingrediente Papanasi a la TataZmeu
Brânză de vaci proaspăt, scursă cca. 350 g,
Făină albă de grâu cca. 240 g,
Ou de găină 1 bucată,
Zahăr pudră 4 linguri,
Praf de copt 1 plic,
Zahăr vanilinat 1 plic,
Coajă rasă de la 1 lămâie,
Ulei de palmier pentru prăjit cca. 400 ml.
Pentru savurat:
Smântână grasă de văcuță/bivoliță,
Dulceață de vișine/căpșuni.