Pate de hrișcă ridicat la rang de cavaler al ordinului ”Bucătăria în călduri”

Reteta culinara Pate de hrișcă ridicat la rang de cavaler al ordinului ”Bucătăria în călduri” din categoria Aperitive / Garnituri. Cum sa faci Pate de hrișcă ridicat la rang de cavaler al ordinului ”Bucătăria în călduri”

Timp de preparare 15 minute

Sursa reteta Bucataras.ro

Instructiuni de preparare Pate de hrișcă ridicat la rang de cavaler al ordinului ”Bucătăria în călduri”

 

Am văzut rețeta asta pe Facebook. Mărturisesc. Și m-a făcut să mă gândesc că pe canicula asta doar de bucătărit nu-mi arde. Ceva rapid, fără foc și numai bun de luat pe drum se cerea, deci de ce nu: pate de hrișcă. Cum n-am regăsit link-ul unde citisem inițial rețeta - mereu mă pierd între link-uri și mă încâlcesc între cabluri - am reinventat-o după cum m-a tăiat nu doar capul cât mai ales...gustul. Musai trebuia să înnobilez sărăcăcioasa hrișcă într-ale gustului, căci, mi-am zis, nu se face pe asemenea zile să ai pe cerul gurii gusturi terne. Încropii rapid un titlu nobiliar și făcui minunea. La festivitatea înnobilării au participat: ceapaceausturoaie, usturoiulălfandosit, niște roșii stafidite care s-au hidratat la uleiuri fâstâcite dar tot nu le-au trecut ridurile, susan încununat cu tahîn, in alunecos în ulei și boabe, niște piper și nu putea lipsi cavalerulchili! Pe ăsta l-am cărat după mine tocmai din Cracovia că acolo, păcatele mele, mă pomenii necondimentată suficient. De un an de zile se ține de capul meu, dar ași! - n-ai cum să-l dai gata, căci cu un vârf de linguriță de-l atingi, două zile îl pomenești, într-atât de fierbințit îți trece prin vintre. (http://klausburger.blogspot.ro/2015/08/pate-de-hrisca-ridicata-la-rang-de.html)

Ingrediente Pate de hrișcă ridicat la rang de cavaler al ordinului ”Bucătăria în călduri”

250 de g de hrișcă, preferabil feciorelnică și nedeprinsă cu stricăciunile agriculturii moderne

2-3 linguri de semințe de susan nebronzat

2 linguri de semințe de in

1 lingură de tahîn

4-5 linguri de ulei de in

1 lingură drojdie fulguită, adicătălea fulgi de drojdie vegană

1 jumătate de ardei roșu

1 vârf de linguriță de pastă de chili

zeama de la 1/2 lime sau lămâie

sare și piper după gustul gospodinei

mărar și pătrunjel așijderea, după gustul celei de se obosește să gătească

Înnobilarea se face cu:

1 ceapă medie tocată fin de tot

3-4 căței de usturoi

zeama de la 1/2 lămîie ori lime

sare și piper după cum dictează cerul gurii matale

boia pentru puțină culoare

Categorii