Piept de pui cu sos de brânză albastră şi legume la abur

Cunosc destule persoane care nu se dau în vânt după pieptul de pui. Pentru că e fad, e prea uscat, e prea „aţos” (acest ultim atribut a cam dispărut de când puiul este fezandat încă de la naştere cu antibiotice, hormoni de creştere, concentrate nutritive). Preparat cum se cuvine şi asociat cu ce trebuie devine însă atractiv. Iată una din căile simple prin care banalul piept de pui dezosat devine o delicatesă care îţi gâdilă în mod plăcut cam toate simţurile (mai puţin auzul).

Timp de preparare 30 minute

Dificultate Usor

Sursa reteta PetitChef.ro

Instructiuni de preparare Piept de pui cu sos de brânză albastră şi legume la abur

Bucata de piept se spală, se şterge cu un prosop absorbant, se condimentează cu sare şi piper şi se rumeneşte într-o tigaie acoperită, cu foarte puţin ulei de măsline (ungeţi doar tigaia), învârtindu-l pe toate părţile, până când se colorează frumos. Operaţiunea trebuie executată la flacără nu prea mare şi durează cam 15 - 20 minute. Scoateţi-l din tigaie, păstraţi-l la cald, acoperit, şi tăiaţi-l perpendicular pe fibră în felii nu mai groase de 1 cm.

Legumele le fierbeţi la abur până când furculiţa intră uşor în cartof (cam 15 – 20 minute).

Ca să încropiţi sosul, procedaţi după cum urmează: topiţi untul într-o crăticioară, la flacără mică; căliţi ceapa în unt, până se înmoaie (cam 5 minute); adăugaţi vinul de Xeres şi lăsaţi să scadă la jumătate; adăugaţi smântâna şi lăsaţi să fiarbă cam 5 minute, amestecând din când în când; adăugaţi brânza tăiată în cuburi şi amestecaţi până când aceasta se topeşte; potriviţi de sare şi piper după gust, iar apoi adăugaţi pătrunjelul tocat.

Pentru servire, amplasaţi în farfurie rondelele de piept alternate cu rondelele de ţelină şi de morcov. Alăturat aşezaţi cartofii, peste care puneţi câteva rondele de morcov. Turnaţi sosul fierbinte de brânză peste legume (codul bunelor maniere zice să nu :) ) şi puneţi la îndemână un pahar (sau două) de Sauvignon Blanc sec.

Ingrediente Piept de pui cu sos de brânză albastră şi legume la abur

o jumătate de piept de pui, de circa 300 – 400 g

Pentru garnitură:

3 cartofi tăiaţi în cuburi mari,

2 morcovi tăiaţi rondele,

o ţelină mică tăiată rondele

Pentru sos:

100 g brânză cu mucegai albastru,

200 mL smântână de gătit (32% grăsime),

o ceapă verde tăiată rondele,

20 g unt aromatizat cu ierburi (găsiţi astfel de cubuleţe la Selgros), sau unt simplu,

50 mL vin de Xeres (eu am folosit o fiolă de Heres de Ialoveni din 1988, adusă cu mult timp în urmă, taman de la Chişinău),

sare şi piper mozaic (ambele proaspăt măcinate),

o mână de pătrunjel verde tocat potrivit.

Categorii