Prajitura cu ciocolata, caramel si mascarpone
Reteta culinara Prajitura cu ciocolata, caramel si mascarpone din categoria Prajituri. Specific Romania. Cum sa faci Prajitura cu ciocolata, caramel si mascarpone
Timp de preparare 120 minute
Sursa reteta Bucataras.ro
Instructiuni de preparare Prajitura cu ciocolata, caramel si mascarpone
Vă spuneam că am achiziționat o cutie mare de lapte condensat caramelizat și îl voi folosi pentru a pregăti mai multe deserturi. De asemenea, vă spuneam săptămâna trecută că nu îmi plac prăjiturile cu caramel. M-am răzgândit. Această prăjitură a ieșit absolut delicioasă. Eu am pregătit un blat puțin mai amărui, care în combinație cu crema dulce de caramel a fost demențial. Blatul era uscat, dar după ce a stat o noapte la frigider s-a înmuiat și a absorbit lichidul de cremă. Mă gândeam să-l însiropez și pe urmă m-am răzgândit. Bine am făcut. A fost perfect așa. Nici nu se simte gustul amărui al blatului în această combinație. Dacă vreți mai multă cremă puteți pune mai multă smântână sau mascarpone. Am avut ca sursă de inspirație o rețetă de la Laura Laurentiu.
-pentru blat: 8 ouă 150 g zahăr 190 g făină 1 plic de praf de copt 55 de g cacao extra black 150 ml lapte 100 ml ulei 100 g unt cu 80% grăsime esență de vanilie 1 praf de sare -pentru cremă: 250 g mascarpone 250 g smântână pentru frișcă 150 g caramel (lapte condensat caramelizat) la cutie -decor (opțional): ciocolată neagrăSe separă ouăle. Gălbenușurile se mixează cu sarea, 1/2 din cantitatea totală de zahăr măcinat până cresc în volum și se obține o cremă densă, deschisă la culoare. Se adaugă mai întâi uleiul, esența de vanilie, apoi untul topit și răcit, în fir subțire, în timp ce se mixează încet, până se încorporează complet în crema de gălbenușuri. Se cerne deasupra cremei de gălbenușuri făina, praful de copt și cacaoa și se omogenizează bine. Se adaugă laptele și se amestecă cu mixerul la viteză mică. Se bat albușurile spumă tare, se adaugă zahărul rămas, în 2-3 tranșe, și se continuă să se bată până ce zahărul se dizolvă complet și se obține o bezea fermă care se adaugă peste compoziția cu cacao (în 2-3 tranșe) și se încorporează cu mișcări de jos în sus, pentru a obține o compoziție spumoasă. Se amestecă cu o spatulă sau o lingură de lemn. După omogenizare, se împarte compoziția în mod egal în 2 tăvi tapetate cu hârtie de copt, se nivelează și se coace 25-30 de minute la 175 grade Celsius (dacă aveți funcția ventilație la cuptor, puteți să coaceți ambele foi deodată, dacă nu, se vor coace pe rând) până când trece testul cu scobitoare. Se lasă să se răcească complet pe un grătar.
Brânza mascarpone se omogenizează cu caramelul. Separat, se bate smântâna pentru frișcă până se întărește bine (atenție, smântâna pentru frișcă trebuie să fie foarte rece, altfel nu se bate). Se adaugă peste amestecul de mascarpone și cremă caramel și se mixează 20 de secunde, apoi se amestecă cu o spatulă. (doar pe verticală, ridicând compoziția de pe fundul vasului către suprafață), pentru a obține o cremă aerată.
Se desprinde hârtia de copt de pe cele două blaturi și fiecare se împarte în câte două părți egale, tăindu-le cu un cuțit perpendicular pe latura mai lungă. Se alege o foaie pentru bază care se pune în interiorul tăvii folosite. Eu am folosit o tavă cu inel reglabil pe margine.Pe acest blat se va pune și se va nivela 1/4 din crema caramel, apoi se acoperă cu următoarea foaie, se apasă ușor cu palmele și se repeat operațiunea până când am epuizat cele 4 straturi de blat. Deasupra ultimei foi se pune restul de cremă. Se dă la rece minim 3-4 ore sau peste noapte.
Se decorează cu ciocolată rasă sau după preferință.
Ingrediente Prajitura cu ciocolata, caramel si mascarpone
-pentru blat:
8 ouă
150 g zahăr
190 g făină
1 plic de praf de copt
55 de g cacao extra black
150 ml lapte
100 ml ulei
100 g unt cu 80% grăsime
esență de vanilie
1 praf de sare
-pentru cremă:
250 g mascarpone
250 g smântână pentru frișcă
150 g caramel (lapte condensat caramelizat) la cutie
-decor (opțional):
ciocolată neagră