Prăjitură cu mac și cremă de vanilie

Reteta culinara Prăjitură cu mac și cremă de vanilie din categoria Prajituri. Cum sa faci Prăjitură cu mac și cremă de vanilie

Timp de preparare 90 minute

Sursa reteta Bucataras.ro

Instructiuni de preparare Prăjitură cu mac și cremă de vanilie

 

        Una dintre prăjiturile de pe masa de Crăciun și, mai apoi, absolut necesară și pe masa de Revelion, este prăjitura cu mac și cremă de vanilie. Combinația dintre mac, crema de vanilie și ciocolata albă de deasupra este... și combinația dintre blatul pufos și crema fină.... mă dau bătută! Pur și simplu nu știu cum să descriu ce gust are! Nu am cum să scriu sau să-ți arăt o poza și tu să percepi gustul... nu pot nici să las să treacă așa și să nu-ți spun că s-a terminat de pe platouri în cateva minute și că a fost super cerută (deci nu doar cerută) și pentru Revelion. Am chiar mâncat ca sparții! Scuze, dar așa am mâncat! Cred că în niciun an nu am devorat atâtea prăjituri. Chestia este că, abia aștept următoarele sărbători să mă apuc de copt iar 2 zile și 2 nopți ha! Dacă m-aș apuca acum, ar crede lumea că sunt puțin dereglată, dar când bagi scuza cu sărbătorile, ai cale de trecere pentru orice ha!         Tu ce ai făcut bun de sărbători? La ce ai mai vrea să-i simți gustul din nou? Nu de alta, dar am chef de gătit!

 

INGREDIENTE
Ingrediente blat cu mac (2 buc.): 6 albușuri 10 linguri de zahăr 4 linguri de făină 1 linguriță praf de copt mac (am pus vreo 3 linguri) Ingrediente blat simplu: 3 albușuri 3 linguri de zahăr 3 linguri de făină 2 linguri ulei Ingrediente cremă: 9 gălbenușuri (cele rămase de la blaturi) 10 linguri de zahăr 500ml lapte 1 plic budincă de vanilie 200g unt Ingrediente decor: cocos ciocolată albă

Blat cu mac: vom face 2 blaturi. Mixăm spumă tare albușurile. Punem zahărul și continuăm mixarea până când obținem o bezea tare. Adăugăm făina, praful de copt și macul.Împărțim aluatul în două părți egale și coacem două blaturi. Coacem fiecare blat în tava tapetată cu hârtie de copt și unsă cu puțin ulei.

Blatul simplu: mixăm spumă tare albușurile. Punem zahărul și continuăm mixarea până când obținem o bezea tare și lucioasă. Adăugăm uleiul și făina. Turnăm blatul într-o tavă tapetată cu hârtie de copt și îl lăsăm la cuptor până când trece testul cu scobitoarea.

Crema: gălbenușurile le mixăm împreună cu zahărul până când obținem un amestec cremos. Separat, punem într-un vas laptele pe foc mic. Turnăm amestecul de gălbenușuri și praful de la budincă peste lapte și amestecăm continuu, până când crema se face ca o budincă. Lăsăm crema la răcit. Adăugăm apoi peste cremă câte un cub din untul moale (la temp. camerei), mixând bine după fiecare adăugare. Peste primul blat cu mac punem jumătate din cremă, acoperim cu blatul simplu, punem restul de cremă (păstrând 2-3 linguri pentru decor) și ultimul strat va fi blatul cu mac. Ungem prăjitura cu cele 2-3 linguri de cremă păstrate și presărăm cocos și ciocolată albă dată pe răzătoare. Acum înțelegi prin ce am trecut noi de sărbători?

Ingrediente Prăjitură cu mac și cremă de vanilie

Ingrediente blat cu mac (2 buc.):

6 albușuri

10 linguri de zahăr

4 linguri de făină

1 linguriță praf de copt

mac (am pus vreo 3 linguri)

Ingrediente blat simplu:

3 albușuri

3 linguri de zahăr

3 linguri de făină

2 linguri ulei

Ingrediente cremă:

9 gălbenușuri (cele rămase de la blaturi)

10 linguri de zahăr

500ml lapte

1 plic budincă de vanilie

200g unt

Ingrediente decor:

cocos

ciocolată albă

Categorii