Sharlotka, prajitura poloneza cu mere si crema de vanilie
Reteta culinara Sharlotka, prajitura poloneza cu mere si crema de vanilie din categoria Prajituri. Specific Polonia. Cum sa faci Sharlotka, prajitura poloneza cu mere si crema de vanilie
Timp de preparare 120 minute
Sursa reteta Bucataras.ro
Instructiuni de preparare Sharlotka, prajitura poloneza cu mere si crema de vanilie
Am văzut această rețetă pe blogul Violetei (caietul cu retete) și mi s-a părut interesantă. A ieșit o prăjitură delicioasă și vă invit s-o încercați și voi. Se lasă să se răcească complet și abia după aceea se taie. Nu incercați să o tăiați caldă, fiindcă nu veți reuși, crema de vanilie va curge!Eu am pățit-o. N-am mai avut răbdare să o las să se răcească și în momentul în care am scos-o din tavă s-a crăpat. Nu repetați greșeala mea! În rețeta originală s-a folosit doar 100g unt în aluat, dar mi s-a părut prea puțin și am pus 200g. A ieșit un aluat fraged, perfect. De asemenea, am folosit mai puțin zahăr decât în rețeta originală și a fost suficient. În rețeta Violetei erau 100g zahăr în aluat și 100 g în crema de vanilie.
-pentru aluat: 400 g făină 200 g unt 80 g zahăr pudră 1 ou 10 g praf copt 1 praf de sare -pentru umplutura de mere: 1,5 kg mere 4-5 linguri zahăr tos scorțișoară -pentru crema de vanilie: 3 ouă 80 g zahăr 40 g amidon 800 ml lapte 100 g unt esență de vanilieSe pune făina într-un bol și untul rece, tăiat cubulețe și se frământă până când se obține un aluat nisipos. Se adaugă zahărul, sarea, praful de copt și oul bătut și se frământă până când se obține un aluat compact. Se împarte aluatul în două bucăți egale, se înfășoară în folie alimentară și se dă la congelator pentru circa 1-2 ore, până când este congelat complet. Între timp se pregătesc merele. Se curăță de coajă, se îndepărtează cotoarele și se taie felii. Se pun merele într-un vas, se adaugă zahărul și se călesc la foc mic, iar la final se adaugă scorțișoară, după gust. Se lasă să se răcească.
Pentru crema de vanilie, se mixează ouăle cu zahărul măcinat până când devin cremoase. Se adaugă amidonul și se omogenizează. Se fierbe laptele și se adaugă esența de vanilie. Se adaugă laptele fierbinte, peste amestecul de ouă, în fir subțire, în acest timp mixând continuu, ca să nu se transforme în omletă compoziția. Se pune compoziția într-o oală și se fierbe crema la foc mic, amestecând continuu, ca să nu se formeze cocoloașe. Când crema s-a îngroșat se dă deoparte și se adaugă untul. Se omogenizează, se acoperă cu folie alimentară și se dă deoparte să se răcească. Se tapetează o tavă cu hârtie de copt. (dimensiuni tava 25/35 cm) Se dă pe răzătoarea mare una din bucățile de aluat congelat și se așază fulgii de aluat în tavă, pe toată suprafața. Se pune deasupra stratul de mere și se nivelează. Se toarnă crema de vanilie (care s-a răcit între timp) și se nivelează. Se dă pe răzătoare cea de a doua bucată de aluat congelat, și se așază fulgii de aluat în tavă, astfel încât să acopere toată suprafața cremei de vanilie. Se coace prăjitura în cuptorul preîncălzit, la 180 grade, pentru circa 45-50 de minute, cât să se rumenească ușor deasupra. Se lasă să se răcească complet și abia după aceea se taie. Nu incercați să o tăiați caldă, fiindcă nu veți reuși, crema de vanilie va curge!
Ingrediente Sharlotka, prajitura poloneza cu mere si crema de vanilie
400 g făină
200 g unt
80 g zahăr pudră
1 ou
10 g praf copt
1 praf de sare
-pentru umplutura de mere:
1,5 kg mere
4-5 linguri zahăr tos
scorțișoară
-pentru crema de vanilie:
3 ouă
80 g zahăr
40 g amidon
800 ml lapte
100 g unt
esență de vanilie