Tarta cu pui, ciuperci si mozzarella
Reteta culinara Tarta cu pui, ciuperci si mozzarella din categoria Mancare copii. Specific Romania. Cum sa faci Tarta cu pui, ciuperci si mozzarella
Timp de preparare 120 minute
Sursa reteta Bucataras.ro
Instructiuni de preparare Tarta cu pui, ciuperci si mozzarella
Pentru aluat, se amestecă toate făina cu untul și sarea până se obține un aluat sfărâmicios, apoi se adaugă apa rece și oul si se frământă un aluat care se lasă la frigider cel puțin 30 de minute (învelit în folie alimentară). Între timp se prepară umplutura. Eu am folosit carne de pui de țară, pe care am fiert-o în prealabil, apoi am tăiat-o în cubulețe. Se mixează ouăle cu sare și cu smântâna, apoi se adaugă carnea de pui, ciupercile, muschiul și gogoșarii tăiați cubulețe și mozzarella dată pe răzătoarea mare și se omogenizează compoziția. Se scoate aluatul din frigider și se întinde pe blatul înfărinat, apoi se transferă într-o tavă unsă cu unt. Cu furculița se înțeapă aluatul din loc în loc. Se toarnă umplutura peste aluat și se taie surplusul de aluat. Se introduce tava în cuptorul preîncălzit pentru 50-55 de minute, la 180° C, până când se rumenește frumos. Tarta se lasă câteva minute la răcorit, înainte de a o porționa.
Ingrediente Tarta cu pui, ciuperci si mozzarella
Pentru aluat:
200 g făină
100 g unt 80% rece
1 ou
6 linguri apă rece
sare
Pentru umplutură:
½ piept de pui
1 borcan de ciuperci
2-3 felii de gogoșari murați
50g mușchi afumat
4 ouă
2 linguri smântână
80g mozzarela
sare