Iahnie de fasole cu carnat afumat, de porc

Reteta culinara Iahnie de fasole cu carnat afumat, de porc din categoria Porc. Specific Romania. Cum sa faci Iahnie de fasole cu carnat afumat, de porc

Timp de preparare 120 minute

Sursa reteta Bucataras.ro

Instructiuni de preparare Iahnie de fasole cu carnat afumat, de porc

 

Fasolea are multe beneficii pentru sănătate și este plină de substanțe nutritive și fibre, motiv pentru care este foarte apreciată de români. Este o sursă importntă de proteine, riboflavină, niacină, vitamina B6, fier, fosfor și potasiu. Fasolea are și un conținut ridicat de vitamina C, tiamină, acid folic și magneziu. Iahnia de fasole cu cârnat de porc, afumat este o rețetă simplă și gustoasă. Se prepară cu fasole boabe (uscată sau proaspătă) sau chiar cu fasole prefiartă, din conservă, pentru cei care nu au prea mult timp la dispoziție. Sosul de roșii aromat cu cimbru sau dafin, cui îi place, o va face irezistibilă. Puteți folosi orice afumături aveți la dispoziție: cârnați, costiță, kaiser, crude și afumate sau chiar cârnați proaspeți! Cârnații proaspeți îi vom rumeni puțin în ulei, dar nu îi vom prăji! Eu am avut cârnați de porc cruzi, afumați și uscați, de casă, de la un văr de-al meu, din Ardeal. Pentru aromarea sosului prefer cimbrul în loc de dafin.

1 bucată cârnat de porc crud afumat, de casă (cca 300g a avut!) 500 g fasole boabe, uscată 1 ceapa mare 2-3 catei de usturoi 2-3 morcovi 1 radacina de patrunjel sau păstârnac 1 telina mica (opțional) 4-5 linguri ulei de floarea soarelui (pentru sotat legumele) sare, după gust piper, după gust boia de ardei, după gust 1-2 roșii proaspete sau din conservă 1 crenguță de cimbru 500 ml suc de rosii sau pastă de roșii verdeață de pătrunjel, tocată mărunt murături, pentru servit

Pasul 1. Fasolea boabe uscată se alege, se spală și se pune de cu seară la înmuiat, în apă rece. Dacă nu am făcut acest lucru, putem s-o ține la înmuiat minim 2 ore, în apă clocotită, într-un vas încăpător, deoarece se umflă! Vom acoperi vasul cu un capac.

Pasul 2. În timp ce fasolea stă să se înmoaie, ne ocupăm de legume. Curățăm și spălăm bine legumele. Ceapa și usturoiul le tocăm mărunt, morcovii și pătrunjelul îi tăiem rondele sau cubulețe, la fel și roșiile. Încingem uleiul, într-o tigaie și sotăm legumele. Mai întâi călim ceapa până ce se înmoaie și devine ca sticla, apoi punem rădăcinoasele și roșiile și le călim împreună, nu mai mult de 5-7 minute. Cârnații tăiați în bucăți de 3-5 cm îi călim împreună cu legumele, tot așa vreo 5-7 minute, după care oprim focul.

Pasul 3. Când fasolea s-a umflat, scurgem apa. Fasolea înmuiată o punem la fiert, în apă clocotită, cât s-o cuprindă. Când începe să fiarbă, o lăsăm cam 15-20 minute după care vom schimba apa, dar numai cu apă clocotită, altfel fasolea se va împietri! Facem acest lucru de 2-3 ori, pentru a face fasolea mai ușor digerabilă și a elimina substanțele care provoacă balonare!

Observatie: Nu puneți sare la fiert deoarece riscați ca fasolea să se întărească!

Pasul 4. Când fasolea este fiartă (îi trebuie minim 30 minute), o scurgem de apă și o punem peste legumele sotate și cârnați. Adăugăm sucul de roșii și lăsăm să fiarbă cam 30 de minute, deoarece cîrnatul a fost crud, afumat și uscat. La nevoie adăugăm și 1-2 căni cu apă ca să fiarbă bine și să avem suficient sos! Bineînțeles, nu uităm să punem și crenguța de cimbru! Lăsăm până ce sosul scade la consistența dorită. Când este gata, condimentăm cu sare, piper și boia de ardei, după gust. Punem capacul și lăsăm să se asezoneze gusturile.

Observatie 1: Dacă folosiți fasole prefiartă, din conservă, o strecurați și o clătiți bine sub jet de apă. O lăsați la scurs, după care o puneți peste legumele sotate și cârnați. Timpul de gătire va fi mult mai scurt.

Observatie 2: Dacă folosiți fasole boabe proaspătă, o puneți direct  peste legumele sotate și cârnați și o fiebeți împreună cu acestea. Nu vă impacientați deoarece fasolea boabe proaspătă, fierbe repede și timpul de gătire va fi mult mai scurt decât atunci când folosim fasole uscată.

Servim iahnia de fasole cu cârnat afumat, ornată cu verdeață și alături de murăturile preferate!

Poftă bună!

 

Ingrediente Iahnie de fasole cu carnat afumat, de porc

1 bucată cârnat de porc crud afumat, de casă (cca 300g a avut!)

500 g fasole boabe, uscată

1 ceapa mare

2-3 catei de usturoi

2-3 morcovi

1 radacina de patrunjel sau păstârnac

1 telina mica (opțional)

4-5 linguri ulei de floarea soarelui (pentru sotat legumele)

sare, după gust

piper, după gust

boia de ardei, după gust

1-2 roșii proaspete sau din conservă

1 crenguță de cimbru

500 ml suc de rosii sau pastă de roșii

verdeață de pătrunjel, tocată mărunt

murături, pentru servit

Categorii