Paste cu sos de rosii proaspete

Timp de preparare 45 minute

Dificultate Redusa

Sursa reteta Gustos.ro

Instructiuni de preparare Paste cu sos de rosii proaspete

1. Roşiile se spală, cele mici se taie în două sau patru, celelalte se decojesc, se îndepărtează seminţele şi se taie în bucăţi mici. Usturoi se curăţă şi se taie feliuţe. 2. Intr-o tigaie se pun 3-4 linguri de ulei şi se prăjeşte usturoiul la foc mic, până când sunt colorează puţin (atenţie să nu se ardă pentru ca devine amărui). 3. După ce s-a prăjit usturoiul se adaugă roşiile. Se condimentează cu sare, piper, puţin oregano (uscat am avut io. deşi oregano seamănă cu busuiocul, am vrut să diversific puţin aromele) şi busuiocul tocat mărunt. 4. Se lasă să fiarbă la foc mic, amestecând ocazional cu o lingură de lemn, timp de 15-20 minute sau până ajunge la consistenţa dorită. 5. Între timp pastele se fierb în apă cu sare. 6. La servire se adaugă caşcaval ras şi frunze proaspete de busuioc. După gust se poate adăuga şi usturoi crud.

Ingrediente Paste cu sos de rosii proaspete

* 4 roşii de mărime medie

coapte bine (+câteva roşii mici

optional)

* 4 căţei de usturoi

* o mâna de busuioc proaspăt

* sare

piper

oregano uscat

* 3-4 linguri ulei

* caşcaval

* paste

la alegere

Categorii

Ardei umpluți cu brânză, la cuptor - Rețeta simplă, rapidă și gustoasă

Ardei umpluți cu brânză, la cuptor - Rețeta simplă, rapidă și gustoasă

Reteta culinara Ardei umpluți cu brânză, la cuptor - Rețeta simplă, rapidă și gustoasă din categoria

Cartofi la cuptor cu ceapă caramelizată și feta - Rețeta delicioasă care te va cuceri

Cartofi la cuptor cu ceapă caramelizată și feta - Rețeta delicioasă care te va cuceri

Cartofi la cuptor cu ceapă caramelizată și feta - Rețeta delicioasă care te va cuceri - Cum se prepa

Dovlecei umpluți cu brânzeturi - Gustarea rapidă și delicioasă

Dovlecei umpluți cu brânzeturi - Gustarea rapidă și delicioasă

Dovlecei umpluți cu brânzeturi - Gustarea rapidă și delicioasă - Cum se prepara acesti Dovlecei umpl

Cartofi noi, cu usturoi și parmezan - Garnitura plină de savoare și aromă

Cartofi noi, cu usturoi și parmezan - Garnitura plină de savoare și aromă

Cartofi noi, cu usturoi și parmezan - Garnitură plină de savoare și aromă - Cum se prepara acesti Ca

Dovlecel la tigaie cu iaurt și sos de usturoi - Simplu, rapid și savuros

Dovlecel la tigaie cu iaurt și sos de usturoi - Simplu, rapid și savuros

Dovlecel la tigaie cu iaurt și sos de usturoi - Simplu, rapid și savuros - Cum se prepara acest Dovl

Dovlecei pane cu sos de usturoi - Grozav de gustoși și crocanți

Dovlecei pane cu sos de usturoi - Grozav de gustoși și crocanți

Dovlecei pane cu sos de usturoi - Grozav de gustoși și crocanți - Cum se prepara acesti Dovlecei pan

Chirbuli - Reteta de oua georgiene

Chirbuli - Reteta de oua georgiene

Chirbuli - Reteta de oua georgiene - Cum se prepara Chirbuli - Reteta de oua georgiene:  Curata si t

Păstăi cu usturoi și mărar - Rețeta simplă și gustoasă

Păstăi cu usturoi și mărar - Rețeta simplă și gustoasă

Păstăi cu usturoi și mărar - Rețeta simplă și gustoasă - Cum se prepara aceste Păstăi cu usturoi și