Sos basquaise

Reteta culinara Sos basquaise din categoria Clasice. Specific Spania. Cum sa faci Sos basquaise

Timp de preparare 90 minute

Sursa reteta Bucataras.ro

Instructiuni de preparare Sos basquaise

 

Ne plac sosurile ușoare, pentru că mâncărurile uscate ni se par mai puțin, sau chiar greu digerabile. În plus, sosurile aduc în farfurii savori aparte, culori frumoase și miresme tentante. Cum auzisem de un celebru sos spaniol (mai precis, din bucătăria tradițională a Țării Bascilor) m-am gândit să-l încerc, pentru diversificarea meniurilor noastre. Conform renumitului chef basc Gerald Hirigoyen (”The Basque Kitchen”) este vorba de un sos care aduce savori din ținutul basc, cu numeroase posibilități de asociere cu alte preparate, sau de marinare. De altfel, acest chef basc a modernizat sosul tradițional basc (numindu-l ”Eskualdon Saultsa”) și mărturisește că îi este de folos alături de preparate de carne, sau de legume. În așa măsură încât are obiceiul de a-l congela pentru a-l folosi oricând la mâncărurile preparate cotidian. Deși rețeta din care m-am inspirat nu specifica aceasta, eu am mărunțit puțin legumele, după călire, tentată fiind de aspectul frumos și pufos al sosului din imaginile postate de acest chef. Mărturisesc că am fost tentată să folosesc mai mult jambon (oricum, am adăugat o cantitate dublă, decât în rețeta originală) dar pentru că urma să folosesc sosul la un preparat cu puțină carne, am zis că voi lăsa această inițiativă pentru altă rețetă, în care-l voi asocia unor legume. Concluzie: sosul este absolut excelent, din toate punctele de vedere și deși pare că se face repede, totuși el necesită ceva timp și răbdare... 

 

INGREDIENTE
2 felii de jambon, tăiate fin 2-3 roșii coapte 1-2 cepe medii, galbene (cam 100 grame) 1 ardei gras roșu 1 ardei gras verde 3-4 linguri de ulei de măsline 1 linguriță de boia de ardei iute sare piper Pentru decor: frunze proaspete de pătrunjel

Feliile de jambon se taie fin.

Se curăță ceapa, se spală, se taie mărunt și se călește acoperit, la foc mic, cu jambonul feliat fin, în uleiul de măsline.

Se spală ardeii grași, se curăță de cotoare și de semințe, se taie cubulețe și se adaugă în tigaia cu ceapa și jambonul. Se prepară acoperit, la foc mic timp de 10-15 minute.

Roșiile se spală, se decojesc și li se îndepărtează semințele, după care se taie mărunt și se adaugă în tigaia cu celelalte legume călite. Se condimentează după gust cu: sare, piper și boia de ardei iute. Se prepară acoperit, la foc mic, timp de 15 minute.

După acest interval de timp, când sosul a scăzut, se ia de pe foc și se lasă să se răcorească puțin, după care se mărunțește fin (prin mărunțitor, sau blender) se pune într-un bol și se decorează.

Ingrediente Sos basquaise

2 felii de jambon, tăiate fin

2-3 roșii coapte

1-2 cepe medii, galbene (cam 100 grame)

1 ardei gras roșu

1 ardei gras verde

3-4 linguri de ulei de măsline

1 linguriță de boia de ardei iute

sare

piper

Pentru decor:

frunze proaspete de pătrunjel

Categorii