Fleica de porc la grill, cu sparanghel si cartofi copti

Timp de preparare o ora si 30 minute

Dificultate Medie

Sursa reteta Gustos.ro

Instructiuni de preparare Fleica de porc la grill, cu sparanghel si cartofi copti

Îmi plac mult cartofii copți cu unt și cimbru alături de grătar. De data asta, am adăugat și sparanghel, pe care l-am pregătit în tigaia grill în care am rumenit înainte carnea, ce aromat! Se curăță și se spală cartofii, se feliază şi se aşază într-o tavă cu hârtie de copt. De obicei, fierb cartofii, apoi îi dau la cuptor. De ata aceasta, nu i-am mai fiert înainte. Dacă optați și voi pentru această din urmă variantă, țineți cont să nu-i feliați prea subțire, ca să nu se usuce! Se adaugă din loc în loc bucățele de unt. Se presară peste ei mirodenii: sare, cimbru şi oregano, apoi caşcaval ras, după gust. Puteți adăuga mirodeniile și la urmă, dacă doriți așa. Se dă tava la cuptorul preîncălzit până se rumenesc. Între timp, se încince o tigaie grill și se rumenește în ea fleica tăaiată felii și condimentată după gust. Eu am ales doar sare. După ce este gata carnea, se spală firele de sparanghel, se rup acolo unde simțiți că trosnesc, se presară peste ele ulei și sare și se rumenesc în tigaia grill. Porții: 4 Timp de pregătire: 15 min Timp de gătire: aprox 1h 15 min Poftă Bună! Dacă vă place reţeta mea, o puteţi găsi şi pe blogul meu: https://ancutsa-cuisine.blogspot.com/2019/05/fleica-de-porc-la-grill-cu-sparanghel.html

Ingrediente Fleica de porc la grill, cu sparanghel si cartofi copti

600 g fleică de porc

800 cartofi

100 g unt

Caşcaval

după gust

Condimente: sare

oregano uscat şi cimbru uscat

după gust

500 g sparanghel

O lingură ulei de floarea soarelui

Categorii